Dinicu Golescu – primul jurnal de călătorie tipărit din literatura română

Probabil că mulți dintre cei mai citiți ca mine știu deja că Dinicu Golescu e responsabil cu scrierea întâiului jurnal de călătorie tipărit din literatura română.

“În însemnările sale de călătorie, Dinicu Golescu a încercat să pătrundă atât esența lucrurilor, cât și sufletele oamenilor, spre a le desprinde semnificațiile și a le oferi drept pildă boierilor. El considera necesar ca boierii să renunțe la aproape toate plăcerile lor, la lux, pentru a nu mai fi vanitoși. Dintre toate comparațiile pe care le face Dinicu Golescu între cele văzute în țările avansate și cele văzute în țara sa, cea mai semnificativă, cea mai elocventă pentru atitudinea sa de patriot luminat este comparația pe care o face între situația țărănimii române, aflată în relații feudale, înapoiate, de muncă și cea a țărănimii din occidentul european.

În călătoria sa, Golescu vrea să vadă totul și, cu toate că poartă îmbrăcăminte orientală, intră pretutindeni, în cabina motorului de pe vapor ca să-i prindă „meșteșugul”, sau în spitalul de nebuni. El are sperietura primitivului de tot ce e „cu meșteșug” și măsoară valorile estetice cu „stânjenul”.[12] La Veneția îl atrage mașinăria celor doi „draci” care bat orele în turnul ceasornicului. Încolo, orașul i se pare fără meșteșug „arhitectonicesc”. Cadrele din Palatul Dogilor le măsoară cu stânjenul, Domul din Milano e evaluat la „240 stînjini”. Cu incapacitatea lui de a se analiza, el cade în extaze profunde la cele mai neînsemnate lucruri (apud G. Călinescu, op. cit.). „Au noao clopote- scrie el despre catedrala din Berna- pe care trăgându-le cu meșteșug, nu fac numai sunete de clopote mari sau mici, ci fac o armonie foarte plăcută urechilor, dimpreună jalnică și grozavnică.” via Wikipedia

Nu e o lectură ușoară dar clar e interesant de citit și imaginat cum și-a trăit călătoriile acest om însemnat din istoria noastră, care ne-a și lăsat cadou PRIMUL JURNAL DE CĂLĂTORIE. E interesant și pentru a “vedea” cu ochii minții cum arăta lumea și oamenii cu aproape două secole în urmă.

>> Dacă vreți să citiți opera de la cap la coadă, o găsiți aici

Comments

comments

PARTENERI

GarminGarmin
Discovery ChannelDiscovery Channel
Raw BiteRaw Bite
MerinitoMerinito
S-karpS-karp