Am zis că e un moment bun să împărtășesc cu voi câteva gânduri după ultima experiență de trekking din Patagonia.
La început, fiecare vine cu ritmul lui, cu pașii lui, cu fricile lui, cu așteptările lui. Unii pornesc mai repede, alții mai precaut, unii vor să ajungă mai repede iar alții vor doar să ajungă bine. În primele zile mergem „împreună”, dar încă separați. Ne testăm. Ne observăm. Ne păstrăm energia pentru noi și apoi, fără să ne dăm seama exact când, se întâmplă ceva. De data asta acel ceva a fost Alina care a început să cânte pe traseu și am simțit cum grupul se relaxează, ritmul începe să se așeze nu pentru că cineva îl impune, ci pentru că grupul îl găsește.
Cineva încetinește pentru a poza o floare. Altul așteaptă. Cineva întreabă „ești ok?” fără să pară ciudat și, încet-încet, nu mai mergem unii lângă alții, mergem împreună.
Ce m-a surprins mereu în experiențele noastre nu e cât de repede se leagă oamenii, ci cum. Fără ice-breakere. Fără „hai să ne prezentăm pe rând”. Fără presiunea de a fi interesant. Doar mers, petrecut timp împreună, o glumă, un banc, timp … un pahar de vin sau o bere clar ajută 🙂
După câteva ore pe potecă încep conversații care nu apar într-o sală pentru că nu te privește nimeni direct în ochi, pentru că tăcerea nu e inconfortabilă, pentru că poți să vorbești… sau să nu și tocmai de aia, când cineva spune ceva personal, e real. În grup, înveți ceva contraintuitiv: nu trebuie să fii cel mai puternic ca să ajungi departe. Uneori, cel care pare cel mai lent ține grupul unit și atent la lucruri pe care în grabă nu le observi. Uneori, cel mai experimentat învață cel mai mult și alte ori ajutorul vine de unde nu te aștepți. Înveți să ceri și înveți să primești, fără presiune și fără așteptări.
Înveți că ritmul „corect” nu e neapărat al tău, e cel care ne permite tuturor să continuăm împreună și poate că asta e cea mai importantă lecție. La final, în minte rămân momente, rămân oamenii cu care le-ai împărtășit,”inside jokes” la care zâmbești încă dinainte de a fi terminate și locuri care ți se lipesc de suflet.
Paul….același barbat luminos, atent la detalii, lasand spatiu oamenilor să se vadă, să se observe, să se deschidă! Fără cuvinte inutile…fără să ruineze tăceri prețioase! Doar prezență…zâmbet… susținere! Felicitări pentru ceea ce faci…pentru felul in care alegi să luminezi in jurul tău!
Îmi este dor de excursiile tale…