SPEO STORY cu Cristian Lascu @ Jupânești (Mehedinți) 29 Aprilie – 1 Mai ’17
Atunci când mergi într-o experiență speologică găzduită de Cristian Lascu alegi să iei parte la un mini speo story pus la cale de Discovery…Nu intrii pur și simplu într-o grota sub pământ. Pășești într-o poveste cu cap și coadă în care naratorul îți explică ce vezi, cum au ajuns să fie lucrurile din jurul tău și care sunt detaliile deosebite la care merită să fii mai atent.
Cine este Cristian Lascu
Cristian Lascu este unul din cei mai cunoscuți speologi români contemporani. Cercetător al Insitutului de Speologie Emil Racoviță, a fost primul președinte al Cercul de speologie Focul Viu și a făcut parte din echipa de speologi care a înfiintat G.E.S.S. – Grupul de Explorări Subacvatice și Speologice. A descoperit Peștera Movile cu al ei ecosistem unic în lume la vremea aceea (1986) și a deschis porțile revistei National Geographic Romania pentru care a fost Redactor Sef timp de 12 ani.
Am reușit să intrăm în Galeria Racoviță din Peștera Topolnița. O galerie frumoasă, cu săli mari și formațiuni diverse. E un fel de tură de trekking pe sub pământ în care ai parte de cadouri construite de-a lungul milioanelor de ani doar pentru tine.
O parte din noi am fost norocoși și am văzut și Galeria activă, Prosecul, tot în Topolnița. Cealaltă parte a grupului a optat pentru Peștera Bulba – ceva mai sportivă dar din păcate apa murdară a râului, care putea fi semn de viitură, i-a îndreptat către o altă peșteră nu la fel de spectaculoasă dar safe.
Mersi fain Cătălina F, Andrei, Ioana, Alex, Cătălina I, Raul, Andreea, Alexandra, Simona, Cătălin, Călin, Seba și Igu pentru o experiență foaaaarte faină!
Dacă vrei sa vezi cum a fost în alte ture speo organizate de noi și găzduite de Cristian Lascu: Speo & Foto Camp 2014 și Speo Camp 2014, Speo & Foto Trip 2015, Speo Trip 2015, Speo Camp 2016, Speo Story reload 2016.