
Safari SĂLBATIC.EXCLUSIV @ Namibia & Botswana, 5-20 August 2026
3400 Euro / persoană (maxim 13 participanți)
Ai visat vreodată la Africa adevărată – vastă, nefiltrată, sălbatică? Unde dunele din era dinozaurilor întâlnesc Oceanul Atlantic și elefanții trec la câțiva pași de tine. Unde tribul Himba îți dezvăluie secretele vieții în armonie cu natura, iar legendarul popor Ju/’hoansi te învață să descifrezi deșertul. În tura Namibia + Botswana descoperi două țări fascinante într-o singură călătorie!
Durată: 16 zile / 5 - 20 August 2026
Activitate: trekking, 4X4
Dificultate: Mediu: ai nevoie de ceva pregătire fizică, te va solicita
Unde: divers
Programul combină toate fațetele unui adevărat safari mobil: dormitul la cort și confortul din bungalowuri elegante, hrana preparată la foc de tabără și adrenalina condusului prin sălbăticie, sau a zborului peste Delta Okavango. Având avantajul sezonului uscat, când vegetația e redusă și animalele sălbatice se adună în număr impresionant, tura oferă oportunități fotografice excepționale. Pe lângă șansa de a observa animalele de foarte aproape, vei aprecia infinitul cer sudic și întâlnirile emoționante cu trei dintre cele mai vechi triburi de pe planetă: Himba (nomazi, păstori), Ju/’hoansi (semi-nomazi, vânători-culegători) și Mbukushu (pescari).
Mai asemănător cu o expediție decât cu o vacanță, un safari cu noi solicită corpul și încarcă sufletul. Mergem în unele dintre cele mai greu accesibile locuri de pe planetă, pentru că acolo suntem mai aproape de esență. Întâlnim culturi pe cale de dispariție. Trăim pe viu tradiții străvechi. Ești pregătit să ne însoțești?
ZBOR SPRE AFRICA + Ziua 0 WINDHOEK // NAMIBIA
Din rațiuni logistice, este necesar să sosești în Windhoek, capitala Namibiei, până la 14:00 — cu o zi înainte să pornim efectiv în safari. Vei fi întâmpinat la aeroport de către șoferul de la compania parteneră și transferat la cazare. Poți petrece după-amiaza vizitând orașul, la cumpărături și savurând cu tot grupul o cină africană autentică.
Important: viza turistică pentru Namibia se obține la sosirea pe Aeroportul Internațional Hosea Kutako din Windhoek. Vei primi de la noi toate instrucțiunile și formularele pentru ca să o primești rapid și simplu.
ZIUA 1 WINDHOEK // SOSSUSVLEI, NAMIB NAUKLUFT // NAMIBIA
DUNE DIN EPOCA DINOZAURILOR
La prima oră a dimineții ne îmbarcăm în vehicule off-road Toyota Hilux, echipate complet pentru expediție (4 persoane per mașină). Condusul prin această țară, a doua cea mai slab populată după Mongolia, este o reală plăcere. Este obișnuit să treacă ore întregi fără să întâlnim niciun alt vehicul, dar vom zări numeroase animale sălbatice. După patru ore pe drum, ne aflăm în mijlocul celui mai vechi deșert de pe Pământ, vastul Namib-Naukluft.
Deșertul Namib are 55–80 de milioane de ani și se întinde pe două mii de kilometri de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, iar cum, într-una dintre limbile locale, Nama, „Namib” se traduce prin „spațiu vast”, aceasta a devenit și numele țării „Namibia”.
Dacă este posibil, vom face în a doua parte a zilei un tur pe jos, ghidat de un tracker din tribul San, care dezvăluie secretele surselor de apă din deșert, legende antice și utilizările tradiționale ale plantelor.
Vei admira apusul de soare din vârful unei dune roșii ca focul, apoi primești primul briefing din tur. Vei afla cât de simplu se instalează un dormitor pe mașină și că, deși ești într-o expediție, există un „lux” la care nu renunțăm. Cortul tău e spațios și călduros, cu așternut de bumbac, saltea și perne comode. Nu este necesar, dar poți să îți aduci și propriul sac de dormit.
Cazare: Camping Sesriem sau similar.
Mese incluse: cină.
ZIUA 2 SOSSUSVLEI, Tropicul Capricornului, NAMIB NAUKLUFT // NAMIBIA
O LUME ÎMPIETRITĂ
Ne trezim cu o oră înainte de răsărit pentru a intra în zona protejată. Avem de condus circa o oră până la iconicele dune din Sossusvlei, unde vom explora pe jos zona Dead Vlei, cu ale sale schelete de copaci acacia, împietrite de 500 de ani. Vom privi cum se schimbă culorile dealurilor de nisip odată cu lumina soarelui, surprinzând fotografii uluitoare, apoi vom escalada duna Big Daddy (325 m!).
După picnicul de prânz, trecem Tropicul Capricornului și ne îndreptăm spre Ocean. Vei simți cum aerul e dintr-odată mai sărat și mai rece — acesta este efectul Curentului Benguela, care vine înghețat tocmai de la Capul Bunei Speranțe. Seara ne instalăm pentru prima dată într-un „bivuac”: vei dormi între roci enorme, sculptate de eoni, iar în jurul taberei vei observa girafe, struți și alte animale adaptate vieții de deșert, dar și plante uimitoare, ca Welwitschia mirabilis, cunoscută pentru capacitatea sa de a supraviețui sute sau chiar mii de ani prin absorbția umezelii din ceața marină.
Dacă este posibil, facem un scurt tur pe jos, ghidat de liderul de grup.
Cazare: Camping Bloedkoppie sau Rock Arch sau similar (Parcul Național Namib-Naukluft).
Mese incluse: mic dejun, cină.
ZIUA 3 NAMIB NAUKLUFT, Henties Bay // NAMIBIA
LA OCEANUL ATLANTIC
După micul dejun pornim spre faimoasa rezervație naturală Coasta Scheletelor, presărată cu urmele corăbiilor marilor exploratori din trecut. Vei descoperi că Atlanticul nu e un ocean docil. Valurile sunt uneori cât o clădire de 2 etaje!
În jurul prânzului vizităm Colonia de Flamingo de lângă Walvis Bay. Rezervația naturală impresionează cu mii de păsări roz care populează lagunele sălmaste, creând un spectacol viu unic. Apoi luăm o gustare în Swakopmund și mergem să vizităm gălăgioasa Colonie de foci cu blană din Cape Cross, una dintre cele mai mari din Africa, unde poți păși printre cele câteva sute de mii de animale care se adună pe țărmurile stâncoase. Vei admira de aproape puii jucăuși și mamele care alăptează și vânează cu iscusință, într-un peisaj spectaculos de coastă.
La apus, soarele imens se ascunde în valuri, iar noi savurăm o cină pescărească: peștele zilei, cele mai proaspete fructe de mare și faimoasele stridii namibiene.
Cazare: Camping sau vilă în Henties Bay.
Mese incluse: mic dejun.
ZILELE 4 + 5 TRACKING DE ELEFANȚI DE DEȘERT, RÂURI EFEMERE // NAMIBIA
EXPEDIȚIE ÎN RÂURILE EFEMERE
Dacă până în acest punct al turei am împărțit Namibia și cu alți călători, în următoarele două zile vom fi doar noi și natura sălbatică și pură. Ești norocos; suntem singurii ghizi care organizează ture într-un ecosistem unic în lume, situat între arida Coastă a Scheletelor și podișul vulcanic Damaraland. În această zonă s-a format, în milioane de ani, o rețea de 13 râuri efemere, denumite local „omuramba”.
Animalele rezidente sunt veritabili specialiști în supraviețuire: elefanți și lei adaptați, antilope oryx, struți, plante milenare. Acesta este și ultimul fief de libertate al rinocerilor negri. Vei afla cum să le identifici urmele și comportamentul; cu ceva noroc, e posibil să îi și vedem.
Ritmul și traseul acestor zile vor fi de expediție. Vom opri des și vom explora pe jos, pentru a identifica urme, excremente și pentru a ne orienta. Traseul se poate modifica substanțial, în funcție de starea vremii și de animalele întâlnite.
Bine de știut: în ambele nopți ne vom instala bivuacul în sălbăticie și vom respecta reguli importante de grup.
Cazare: sub vastul cer al Africii, fără grup sanitar, fără semnal GSM, fără electricitate, fără apă curentă.
Mese incluse: toate.
ZIUA 6 RÂUL HUANIB, FENOMENUL „INELE DE ZÂNE” // NAMIBIA
SIMȚURI, ÎN NORD-VESTUL ÎNDEPĂRTAT
Omuramba Huanib este cu adevărat special. Îl vom explora lent, cu mașina și pe alocuri la pas, citind „ziarul dimineții”, adică descifrând poveștile scrise cu urmele viețuitoarelor din canion. La nord de râu descoperim așa-numitele Inele de Zâne — un fenomen natural care există doar în Namibia și Australia și care continuă să fie analizat de știință.
Pentru a le vedea, vom explora un teritoriu izolat, unde trăiesc nomazii Himba, un trib cu tradiții și elemente culturale extraordinare. Poporul Himba și rudele lor apropiate din sub-tribul Herero au migrat în Namibia din Africa de Est acum câteva sute de ani, păstrându-și până astăzi tradițiile. Ei trăiesc din creșterea bovinelor, caprelor și oilor și își instalează cătunele într-o regiune vastă, care alternează câmpii întinse și aride cu aflorimente de rocă vulcanică.
Pentru a descoperi modul lor de viață, vom vizita în ziua următoare un sat Himba. În pregătirea acestei experiențe, vom recomanda vizionarea unui documentar înainte de excursia în Namibia.
Cazare: camping pe un domeniu privat de vânătoare.
Mese incluse: toate.
ZIUA 7 TRIBUL HIMBA + PARCUL NAȚIONAL ETOSHA // NAMIBIA
POPORUL HIMBA
Petrecem prima parte a zilei într-o comunitate Himba, pentru a face schimb de idei, pentru a descifra geografia sacră a satului și a portului popular. Femeile Himba sunt renumite datorită coafurilor elaborate, realizate din ocru și grăsime animală, care indică vârsta și statutul social. Himba păstrează ritualuri străvechi, precum focul sacru okoruwo, o legătură esențială între cei vii și strămoși, care rămâne aprins atâta timp cât liderul tribului trăiește.
Pentru a crea această experiență, colaborăm cu Trustul comunitar Onjowewe, care reprezintă peste 100 de etnici Himba. Prin vizita ghidată în sat, contribuim la generarea de beneficii economice durabile, care susțin conservarea tradițiilor strămoșești. Plătim direct către săteni taxa de vizită; în plus, poți cumpăra suveniruri diverse (bijuterii, statuete), direct de la artizanii din sat.
După ce ne luăm rămas-bun de la oamenii Himba, facem popas de prânz la faimoasa brutărie germană din Outjo și apoi pătrundem în Parcul Național Etosha, una dintre destinațiile iconice de safari din Africa. Vom dormi în următoarele 2 nopți chiar în inima sălbăticiei, în resortul Halali. Marea atracție de aici este heleșteul iluminat, organizat ca un amfiteatru, înconjurat de bănci — vei avea ocazia să vezi animalele nocturne venind să bea: rinoceri negri, hiene, elefanți, lei etc.
Cazare: camping Halali.
Mese incluse: mic dejun.
ZIUA 8 + 9 PARCUL NAȚIONAL ETOSHA // NAMIBIA
UIMITOAREA ETOSHA
Cele 50 de lacuri, zona de savană și uriașa salină centrală de 5.000 de kilometri pătrați din Parcul Național Etosha fac observările spectaculoase de elefanți și rinoceri aproape garantate! Situat la marginea de nord-vest a Munților Kalahari, Parcul Național Etosha se remarcă prin vegetația rară, care oferă vizibilitate excelentă pentru observarea animalelor. Într-o singură zi de safari poți surprinde nenumărate momente memorabile.
Parcul adăpostește 114 specii de mamifere, printre care oryx, gnu, springbok, dik-dik, impala, zebră, rinocer negru, elefant, girafă și numeroși prădători precum leul, leopardul, ghepardul și hiena. De asemenea, aici trăiesc 340 de specii de păsări — de la struț, flamingo roz și pelican, la barza marabu, pasărea secretară și multe păsări de pradă — precum și aproximativ 50 de specii de șerpi. Vom petrece întreaga zi observând această faună bogată.
Bine de știut: Etosha nu este la fel de sălbatică ca alte parcuri din Africa — față de locurile de campare neîmprejmuite și facilitățile rustice din Botswana, aici avem infrastructură excelentă și confort în campsite, dar în restul Etoshei nu ai voie să cobori din vehicule decât cu acordul ghidului, într-un loc de popas semnalizat.
După aceste zile intense de safari în Etosha, ne răsfățăm cu servicii de 5 stele, mâncare delicioasă și atmosfera primitoare dintr-un lodge situat între sălbăticie și lumea modernă. Aceasta este adevărata ospitalitate africană: ai la dispoziție propriul bungalow, o piscină răcoroasă, un spa excelent, un parc de reptile endemice și trei restaurante.
Echipament personal recomandat: binoclu și aparat foto cu obiectiv cât mai lung.
În interiorul parcului național se pleacă în „game drive” înainte de răsărit.
Cazare ziua 8: camping Halali. Mese incluse: mic dejun.
Cazare ziua 9: lodge Mokuti sau similar. Mese incluse: mic dejun, cină.
ZILELE 10 + 11 ACASĂ LA BOSIMANII Ju/’hoansi / NYAE-NYAE // NAMIBIA // BOTSWANA
POPORUL JU/’HOANSI
Este timpul să explorăm enigmatica Rezervație Nyae-Nyae. Aici suntem acasă la bosimanii Ju/’hoansi, un trib de culegători-vânători faimos pentru limba articulată cu sunete unice. Denumiți și San, bosimanii s-au modernizat în mare parte și nu mai trăiesc dispersați în teritoriu, ci în interiorul unor concesiuni — o vom vizita pe singura autentică. În această rezervație, băștinașii stabilesc toate regulile.
După ce au fost îndelung decimați și, în cele din urmă, expulzați din vatra ancestrală, comunitățile bosimane și-au câștigat dreptul de a-și gestiona viața după cum doresc. Bosimanii Ju/’hoansi au vânat întotdeauna fauna de aici folosind metode tradiționale, dar acum pot obține venituri suplimentare primind în vizită turiști ca noi.
Să vizităm Bushmanland este un privilegiu. Pentru a crea această experiență, lucrăm cu un ghid local de etnie Ju/’hoansi și plătim taxe direct către comunitate. Urmează să campăm aproape de casele localnicilor și să participăm la diverse activități împreună cu ei. Acestea pot fi: dans și povești la foc de tabără, tur pe jos cu o brigadă de vânători-culegători Ju/’hoansi pentru vânătoare demonstrativă cu săgeți cu otravă, bushcraft, identificarea plantelor vindecătoare și comestibile indigene, ceremonii de cânt și dans seara.
Așteptați-vă la o experiență distractivă, intelectuală, emoțională, spirituală și, foarte posibil, de neuitat. Este posibil să întâlnim animale sălbatice mari și chiar prădători în mersul pe jos, ghidați de bosimani, și este posibil să obținem permisiunea bosimanilor pentru a-i fotografia. De asemenea, în sat se pot cumpăra bijuterii direct de la artizanii Ju/’hoansi.
Rezervația Nyae-Nyae se află în interiorul giganticului bazin Kalahari, care include aproape întreaga suprafață a Botswanei. Vegetația este compusă din arbori spinoși, acacia și baobabi. După camparea la picioarele unui baobab care are peste 1.600 de ani și după dimineața petrecută explorând rezervația, ne îndreptăm către est. Trecem o frontieră rar zărită de turiști și rulăm pe piste ondulate de pământ ocru și argilă salină care, în plin soare, creează efectul de Fata Morgana. Spre seară, peisajul se schimbă radical: apar palmieri și pâlcuri de mopane, semn că suntem la marginea de sud a Deltei Okavango.
Cazare ziua 10: camping lângă satul bosimanilor, cu grup sanitar, fără electricitate, fără apă curentă.
Cazare ziua 11: camping.
Mese incluse: toate.
ZILELE 12, 13, 14, 15, 16 DELTA OKAVANGO / SAFARI CU LOTCA MOKORO + DRUMEȚIE PE JOS / MOREMI / INIMA SĂLBĂTICIEI // BOTSWANA
EXPERIENȚA SĂLBĂTICIEI
Pentru a putea campa în inima sălbăticiei, ne refacem proviziile în orașul Maun, unde poți zbura cu un avion mic de tip Cessna deasupra magicei Delte. De la circa 1.000 de metri înălțime ți se dezvăluie sursa vieții acestui paradis terestru: această deltă ciudată este singura din lume care nu e formată la vărsarea unui râu în mare, ci ca o „baltă” între două falii tectonice. În funcție de activitatea faliilor, înclinarea suprafeței deltei se schimbă, iar acest lucru afectează hidrologia și debitul apei din regiune. În sezonul uscat, râul Okavango (Kavango) trece peste Fâșia Caprivi și se varsă în deșertul Kalahari, formând un evantai aluvionar care poate acoperi între 6.000 și 15.000 de kilometri pătrați din nordul Botswanei. Zborul deasupra Deltei este o experiență bogată în adrenalină, de neratat!
Revenim la mașini și ne avântăm pe piste nisipoase către o secțiune incredibilă a Deltei. Râul Khwai, situat între Rezervația Moremi și Parcul Chobe, este unul dintre secretele bine păstrate ale Africii. Concesiunea Khwai este renumită pentru haitele de câini sălbatici și pentru turmele masive de elefanți. Animalele trăiesc aici netulburate și nu se sfiesc să se apropie de mașini și de corturi, așa că în aceste zile se impun câteva reguli importante, care trebuie respectate de întregul grup.
În fiecare oră petrecută în concesiune vom vedea ceva interesant. În vizitele anterioare am observat: vânătoare de câini sălbatici, leoparzi, lei, elefanți, crocodili, hipopotami și multe altele — fiecare safari pe Khwai este imprevizibil, unic. Suntem în patria elefanților, atenți mereu la regulile de comportament în zonele sălbatice neîngrădite — suntem doar musafiri, acasă la The Big Five. Moremi are o populație sănătoasă din principalele specii: bivoli de apă, girafe, lei, leoparzi, kudu, rinoceri, impala, gnu, zebre, eland și mamifere mai mici, dar este de fapt o destinație de primă clasă pentru observarea elefanților. Botswana este recunoscută pentru cea mai mare populație de elefanți din Africa — estimată în mod conservator la peste 150.000.
Poate cel mai intim mod de a simți magia Deltei Okavango este pe canale, cu lotcile mokoro tradiționale, mânuite expert de pescari. Pentru a crea această experiență, lucrăm împreună cu Trustul Khwai Development, unul dintre cele mai bine gestionate programe comunitare din Africa, un model de utilizare durabilă a resurselor naturale. Trustul are grijă ca beneficiile din activitățile turistice din concesiune să fie distribuite echitabil tuturor gospodăriilor și locuitorilor, construiește case pentru cei mai săraci din sat, contribuie cu o bursă lunară pentru bătrâni cu pensie guvernamentală insuficientă și plătește dividende anuale membrilor săi.
Ghizii din turul cu lotca mokoro sunt din etnia Mbukushu. Principala lor sursă de subzistență este râul din care pescuiesc și de unde adună bulbi de nufăr și alte materiale native, pe care le folosesc pentru hrană sau pentru a crea articolele utilitare de care au nevoie. Ei știu totul despre mamiferele, reptilele și păsările din această zonă, căci ceea ce pentru noi este sălbăticie, pentru ei este acasă. În acest safari cu mokoro vei întâlni de foarte aproape megafauna specifică Deltei, mai ales hipopotami și elefanți.
În ultima zi din safari, vom părăsi Botswana și vom tranzita sudul Namibiei pe Autostrada Trans-Kalahari până în capitală, unde predăm vehiculele și ne transferăm la un hotel rezervat pe cont propriu. Vei putea pleca spre casă abia a doua zi, începând cu prima oră, dar recomandăm să te bucuri de acest răgaz pentru shopping de suveniruri și pentru a te relaxa după aventura intensă.
Cazare zilele 12–14: bivuac sălbatic cu grup sanitar rustic, fără semnal GSM, fără electricitate. Mese incluse: toate.
Cazare ziua 15: camping. Mese incluse: mic dejun.
Cazare ziua 16: hotel pe cont propriu. Mese incluse: mic dejun.
Ce intră și ce nu în banii pe care îi dai
Astea îs incluse
- organizarea experienței
- cazările și mesele (așa cum sunt explicate în descrierea experienței)
- taxe + permise Parcuri naționale, rezervații & zone protejate
- taxe transferuri aeroport și treceri frontiere
- game drives și transport cu vehicule 4×4 + combustibil
- safari cu lotca mokoro în Delta Okavango
- tracking în ecosisteme de tip omuramba (albii de râu)
- bilet de avion
- asigurarea de călătorie
- viza pentru Namibia
- asigurarea mașinilor: se împart stricăciunile (dacă există) între toți participanții la tură și iese mult mai ok ca și cost
- activități ”extra” care se pot face în locațiile prin care trecem (ex. zbor cu avionul deasupra Deltei Okawango)
Itinerariu
- ZBOR SPRE AFRICA + Ziua 0 WINDHOEK // NAMIBIA
- ZIUA 1 WINDHOEK // SOSSUSVLEI, NAMIB NAUKLUFT // NAMIBIA
- ZIUA 2 SOSSUSVLEI, Tropicul Capricornului, NAMIB NAUKLUFT // NAMIBIA
- ZIUA 3 NAMIB NAUKLUFT, Henties Bay // NAMIBIA
- ZILELE 4 + 5 TRACKING DE ELEFANȚI DE DEȘERT, RÂURI EFEMERE // NAMIBIA
- ZIUA 6 RÂUL HUANIB, FENOMENUL „INELE DE ZÂNE” // NAMIBIA
- ZIUA 7 TRIBUL HIMBA + PARCUL NAȚIONAL ETOSHA // NAMIBIA
- ZIUA 8 + 9 PARCUL NAȚIONAL ETOSHA // NAMIBIA
- ZILELE 10 + 11 ACASĂ LA BOSIMANII Ju/’hoansi / NYAE-NYAE // NAMIBIA // BOTSWANA
- ZILELE 12, 13, 14, 15, 16 DELTA OKAVANGO / SAFARI CU LOTCA MOKORO + DRUMEȚIE PE JOS / MOREMI / INIMA SĂLBĂTICIEI // BOTSWANA
Echipament obligatoriu
IMPORTANT
Pentru a veni în această expediție ai nevoie de o atitudine robustă, optimistă și de dorința de a adopta o mentalitate de echipă. Una dintre marile bucurii care vin cu ceea ce facem este camaraderia și prieteniile care se formează în timpul prelungit pe care îl petrecem împreună în aventură.
Dar expedițiile, prin natura lor, conțin obstacole și riscuri inerente. Fiecare zi de drum va fi diferită, toate zilele vor fi solicitante. Ne așteptăm să ne confruntăm cu o serie de provocări. Acestea pot fi legate de: drumurile inadecvate sau inexistente, defecțiunile vehiculelor apărute din cauza terenului accidentat, fenomene naturale precum furtunile de nisip, ceața, alunecările de teren pe rute-cheie, vânturile puternice și diferențe mari de temperatură între zi și noapte. Modificările de plan vor fi inevitabile. Provocările fac o expediție mai interesantă; la final, acestea sunt chiar cele mai puternice și plăcute amintiri.
Ca în toate echipele, vei avea un lider, ghidul Jon Florea, care va da direcția — mai ales când lucrurile devin grele. Pentru succesul nostru ca echipă, este ideal ca toată lumea să fie implicată în depășirea obstacolelor apărute pe parcurs. Le cerem tuturor participanților să ajute în orice aspect al expediției, de la a lua apă și a ajuta la pregătirea și gătirea hranei, până la mânuirea unor anumite echipamente, dacă este necesar. Dacă echipa va fi formată din persoane cu naționalități diferite, limba noastră de lucru va fi engleza.























































































