Despre berberi cu Paul Dicu. Atât.

October 2, 2017 #WildThing no responses

Merzouga trekking cu Paul Dicu si Mohamad Ahansal

“Dorm în corturile lor, mănanc din absolut minunata lor mâncare, am și gătit împreună cu ei. M-au învățat să torn ceaiul în pahare și să merg pe dune așa cum doar ei merg. Oameni liberi, care râd încet, care n-au acceptat să fie luați din deșert și duși în orașe, unde li se dădeau case.

– Și stelele noastre unde le mai vedem? – au întrebat ei.

Oameni cu onoare deosebită, cu o politețe pe care cu greu o mai întâlnești. Am mancat din mâna unei bătrâne care nu mai avea decât doi nepoți mici, într-un cort găurit, care n-avea pe jos decât un covor tocit dar foarte curat.

Oameni blânzi, modești, trăind departe de agitația orașelor (deși cei mai mulți marocani spun că se trag din berberi și nu gresesc). Aspru de frumoși, mai ales copiii, modelați de delicatețe și sinceritate.

Când merg cu ei prin deșert încep să cânte și vântul le ia notele din gură. Dacă nu ești atent nici nu auzi ce zic. Mohammad, prietenul meu râde mereu de mine după ce mă chinuie cu alergatul pe dune, nu mă lasă deloc să lenevesc. Zice că sunt norocos dacă pot alerga prin deșert. Mă rog, io nu știu dacă-l mai iubesc cand îmi dau plămânii pe lângă el…

Oameni suprarealiști, ca acela pe care l-am văzut stând așezat pe jos și dând să bea apă dintr-un pahar mic, unei cobre. Da, unei cobre. Și cobra bea apă din pahar. Am vrut să le fac o poză și m-am gândit că e prea intim momentul, l-am păstrat doar pentru mine.

Berberii. Adevărații oameni ai deșertului.”

Spread the love